Buletin Cosmic 220
Activități extravehiculare de pe ISS și Tiangong, noi meteoriți în Germania și statul american Ohio, probleme pentru Proba-3, ISS probabil rămâne pe orbită până în 2032, un nou satelit românesc
Lansări orbitale
2026-052: O rachetă Kuaizhou-11 a lansat, în 16 martie la ora 04:12 UTC, pe orbită terestră heliosincronă, 8 sateliți într-o misiune de tip rideshare, de pe rampa LC43/95 a centrului spațial Jiuquan.
2026-051: În 15 martie, la ora 13:22 UTC, o rachetă Changzheng-6A a lansat pe orbită terestră joasă, retrogradă, satelitul militar Yaogan-50-02, de pe rampa LC-9A a centrului spațial Taiyuan.
2026-050: În data de 14 martie, ora 12:37 UTC, o rachetă Falcon 9 a lansat 29 de sateliți Starlink (10.48), de pe rampa LC-40 a centrului spațial Cape Canaveral din Florida; a fost al 6-lea zbor al treptei primare B1095, care ulterior lansării a fost recuperată pe barja Just Read The Instructions.
2026-049: În data 13 martie, ora 14:57 UTC, o rachetă Falcon 9 a lansat 25 de sateliți Starlink (17.31), de pe rampa SLC-4E a centrului spațial Vandenberg din California; a fost al 32-lea zbor al treptei primare B1071, care ulterior lansării a recuperată pe barja Of Course I Still Love You.
2026-048: O rachetă Changzheng-2D a lansat, în 12 martie la ora 22:33 UTC, pe orbită terestră medie, o pereche de sateliți Shiyan 30 (03 și 04), de pe rampa LC-3 a centrului spațial Xichang.
2026-047: În 12 martie, la ora 19:48 UTC, o rachetă Changzheng 8A a plasat, pe orbită terestră joasă, 9 sateliți din megaconstelația chineză SatNet LEO (WHWD-20) de pe rampa LC-1 a centrului spațial Wenchang Commercial.
2026-046: În 12 martie, la ora 00:50 UTC, o rachetă Firefly Alpha a fost lansată de pe rampa SLC-2W de la centrul spațial Vandenberg din California, în misiunea Stairway To Seven (fiind al 7-lea zbor pentru racheta companiei Firefly Aerospace); un satelit al companiei Lockheed Martin a fost plasat pe orbită joasă retrogradă.
2026-045: O rachetă Falcon 9 a lansat, în 10 martie, la ora 04:19 UTC, de pe rampa SLC-40 a centrului spațial Cape Canaveral din Florida, satelitul de telecomunicații EchoStar XXV (realizat pe platforma Maxar-1300 și destinat continentului nord-american) pe orbită geostaționară de transfer; SpaceX a folosit treapta primară B1085, care după al 14-lea zbor a fost recuperată din nou pe barja A Shortfall of Gravitas.
2026-044: În data 08 martie, ora 11:00 UTC, o rachetă Falcon 9 a lansat 25 de sateliți Starlink (17.18), de pe rampa SLC-4E a centrului spațial Vandenberg din California; a fost al 7-lea zbor al treptei primare B1097, care ulterior lansării a recuperată pe barja Of Course I Still Love You.
2026-043: În 05 martie, la ora 23:53 UTC, o rachetă Electron a lansat pe orbită terestră joasă, de pe rampa LC-1A a centrului spațial Mahia din Noua Zeelandă, misiunea Insight At Speed Is A Friend Indeed pentru comapnia BlackSky Global (un nou set de sateliți BlackSky Global).
2026-F04: În 05 martie, la ora 02:10 UTC, o rachetă Kairos a companiei nipone Space One a fost lansată de pe rampa centrului spațial Kii din Kushimoto (Japonia), pentru a trimite pe orbită terestră joasă mai mulți sateliți de mici dimensiuni, inclusiv Tatara-1R al companiei Terra Space; din păcate, la 68.8 secunde după lansare, sistemul de distrugere al vehiculului a fost avariat din cauza unei probleme tehnice a treptei primare, care a făcut ca racheta să devieze de la traiectoria prestabilită; a fost a treia lansare Kairos și al treilea eșec pentru racheta niponă.
2026-042: În data de 04 martie, ora 10:52 UTC, o rachetă Falcon 9 a lansat 29 de sateliți Starlink (10.40), de pe rampa LC-40 a centrului spațial Cape Canaveral din Florida; a fost al 25-lea zbor al treptei primare B1080, care ulterior lansării a fost recuperată pe barja A Shortfall of Gravitas.
Astronauți aflați pe orbită
La bordul Stației Spațiale Internaționale se află următorii membri ai Expediției 74:
Jessica Meir, SUA/NASA, Crew-12, din 14.02.2026;
Jack Hathaway, SUA/NASA, Crew-12, din 14.02.2026;
Sophie Adenot, FRA/ESA, Crew-12, din 14.02.2026;
Andrei Fediaev, RUS/ESA, Crew-12, din 14.02.2026;
Serghei Kud-Svercikov, RUS/Roscosmos, Soiuz MS-28, din 27.11.2025;
Serghei Mikaiev, RUS/Roscosmos, Soiuz MS-28, din 27.11.2025;
Christopher Williams, SUA/NASA, Soiuz MS-28, din 27.11.2025.
La bordul stației spațiale chineze Tiangong se află următorul echipaj:
Zhang Lu, CHN, CNSA, Shenzhou-21, din 31.10.2025;
Wu Fei, CHN, CNSA, Shenzhou-21, din 31.10.2025;
Zhang Hongzhang, CHN, CNSA, Shenzhou-21, din 31.10.2025.
Imaginea ediției

Orbita Pământului
Din 1957 și până în prezent, au fost lansați pe orbită un număr total de 25073 sateliți, din care astăzi sunt operaționali 14629; pe orbita Pământului sunt catalogate și urmărite un număr total de 67658 obiecte (sateliți activi și inactivi, trepte secundare ale rachetelor purtătoare, deșeuri rezultate în urma dezintegrării sateliților).

